Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Satu Mare implementează proiectul ROHU102 „Silver – Mitigating the negative effects of hail in Satu Mare county“, finanţat prin Programul INTERREG V-A România-Ungaria, în parteneriat cu Serviciul Național de Meteorologie din Ungaria (Országos Meteorológiai Szolgálat).
Proiectul Silver propune reducerea efectelor negative ale fenomenului de grindină atât în frecvenţă, cât şi în intensitate, în zona transfrontalieră a judeţelor Satu Mare şi Szabolcs-Szatmár-Bereg, prin realizarea unei reţele antigrindină la nivelul judeţului Satu Mare.
UAT Judeţul Satu Mare are activităţi specifice definite având ca obiectiv realizarea unei reţele de staţii automate de generatoare terestre, în vederea combaterii fenomenului de risc meteorologic cu cele mai mari pagube produse. Unităţile sunt concepute să funcţioneze în mod automat, cu activare centralizată, utilizând tehnologia generatoarelor terestre. Aceste staţii nu lansează rachete, nu emit zgomot, nu deranjează olfactiv şi se pot considera cele mai prietenoase cu mediul înconjurător dintre tehnologiile existente. Cristalele de material activ, de iodură de argint, sunt transportate înspre norii de grindină chiar de curenţii de aer ascendenţi, efectul fiind reducerea probabilităţii de formare a grindinei.
Finanțarea nerambursabilă obţinută se compune din fonduri europene (FEDR) şi cofinanțare națională, la care se adaugă contribuţia proprie a fiecărui partener. Fiecare partener are definit un buget separat, în funcţie de activităţile specifice, asumate.
